Copertă - Zona Albastră


Zona albastră – nimic nu e ceea ce pare

            Zona albastră este un roman tipic pentru genul thriller. Are majoritatea elementelor deja consacrate de autorii thriller: acțiune din plin pe parcursul a câtorva ani, personaje bine definite și schimbări bruște în cursul acțiunii. Pe de altă parte, dezamăgește printr-o premisă banală, care pur și simplu nu atrage atenția.

Katherine Raab este o studentă la medicină care urmărește să-și ia diploma de masterat. Viața ei nu este foarte palpitantă. Tatăl ei, Ben, este un afacerist cunoscut în comerțul aurului. Acesta o duce foarte bine, reușind să câștige cât să-și întrețină familia și încă puțin în plus. Altfel spus, viața sa și a familiei sale e roz, până într-o zi când este arestat pentru spălare de bani pentru un clan de traficanți de droguri din Columbia. Din acest moment, familia se destramă, toți membrii intră în WITSEC, programul de protecție a martorilor. Kate este separată de familia ei. După ce tatăl ei dispare, Kate bănuiește că la mijloc e ceva mai mult și deschide o usă care nu se mai poate închide.

Dacă eșuează în a stârni curiozitatea prin originalitate a premisei, romanul se revanșează foarte bine prin acțiunea ce pornește de la aceasta. Capitolele sunt foarte scurte, lasând cititorul să vrea mai mult, tot mai mult.

Personajele sunt foarte bine conturate. Personalitățile lor sunt reale – le întâlnim în fiecare zi. Fiecare dintre ei reacționează diferit la ce li se întâmplă. Bineînțeles, apar și adversari, a căror cauză este prezentată în detaliu. Pe măsură ce romanul se desfășoară, acțiunea ia proporții tot mai mari – se implica personaje care acționează de la distanță. Pentru mine, Kate e o alegere ciudată ca personaj principal. În tot ce-am citit până acum, personajul principal lua forma unui bărbat cu o meserie nu tocmai legată de ce urma să se întâmple, sau a unei fete neajutorate care în urma pățaniilor se maturizează. Însă Kate nu e așa. Ea e o femeie, în toată deplinătatea cuvântului. Nu depinde de nimeni. Reacțiile ei la ce se întâmplă fac din roman ceva diferit.

Tot în Zona Albastră am găsit și cele mai violente și ciudate turnuri de situație – astfel se fac schimbări radicale. Se redefinește tot ce înțeleseseși până atunci. Autorul nu iartă nimic. Pe la jumătatea cărții te simți neajutorat.

Toate acestea împreună cu talent literar din belșug, dialoguri interesante și amuzante, un cadru spațio-temporal vast și o mică dramă fac din Zona Albastra un adevărat must-have pentru pasionații thriller.

Carte apărută în 2008 la editura Paralela 45:

http://www.edituraparalela45.ro/titlu_detaliu.php?idtitlu=970

Anunțuri

Roman aparut la editura Nemira.

http://www.nemira.ro/serie-autor-stephen-king/apocalipsa–1825


Apocalipsa – viitorul sumbru al omenirii

            Când se vorbește de Stephen King automat se face referire la thrillere pe care cu greu ți-le scoți din minte. Iată că King a reușit din nou, ba mai mult, și-a creat un univers fantasy de dimensiuni uriașe, ca cele din operele lui Tolkien sau ale lui Rowling. La final, dincolo de elementele fantastice, cartea ne lasă cu o întrebare apăsătoare: oare chiar este atât de departe de adevăr?

Premisa este relativ simplă: din cauza unei erori umane este răspândit un virus mortal   ― ulterior numit Captain Trips sau Supergripa  ―, care duce din cauza neglijenței umane la eradicarea a 99% din populație. Supraviețuitorii sunt oameni simpli, imuni la boală. Pe măsură ce dai paginile, te găsești într-un univers post-apocaliptic dezolant, iar previziunile sunt sumbre. Apare un Adversar, pe numele său Flagg, despre care nu se știu multe.

Aici intră în joc talentul lui King. Personajele sunt prezentate atât de precis, și în același timp atât de simplu, încat cititorul se poate identifica cu majoritatea lor. Un mut ramâne singur într-un oraș. Într-un altul, o femeie însărcinată este nevoită să-și îngroape tatăl. Însă nu toți supraviețuitorii sunt de aceeași parte a baricadei. Puțin mai încolo, Flagg scoate un ucigaș din închisoare.

Elementele care fac această carte o capodoperă sunt greu de descris. Poate că e îmbinarea dintre mister și suspans. În orice caz, cartea are de toate: de la romanță la crimă. Oricum ar fi, pe mine m-a dat pe spate spiritul de sacrificiu al personajelor. Ei nu sunt eroi, nu au la dispoziție decât ce au reușit să salveze, dar trebuie să protejeze ce au creat.

Cartea e cuprinzătoare. Te poartă prin toată America, alături de supraviețuitorii care progresiv se reunesc. Lupta lor pentru viață într-o lume plină de moarte, refuzul de a ceda în fața răului și compasiunea ce și-o arată în pragul morții ne demonstrează că natura umană e atât de versatilă încât nici moartea sigură nu ne oprește de la a fi oameni.

Pe măsură ce citești, finalul devine previzibil. Se definesc toate elementele pentru o confruntare între bine și rău. Finalul este, însă, lovitura de grație. Este exact ce nu te-așteptai să se întâmple.

„Viața este ca o roată pe care nimeni nu poate rămâne prea mult. Și în cele din urmă, se întoarce întotdeauna acolo de unde a plecat.”

În final, Apocalipsa este o lecție asupra naturii umane  ― o reprezentare dureros de exactă a destinului nostru și totuși o carte plină de speranță.

Pe ideea ca cine nu are blog, isi face, uite ca primul articol din acesta este o intrare in concursul de Paste a editurii Litera.

Lectura placuta, you bookaholics!

Sora de Rosamund Lupton

            Sunt un împătimit al genului thriller. De la fiecare carte pe care o citesc mă aștept la același lucru: să mă captiveze, să nu mai pot scăpa de paginile ei. Acestea fiind spuse, “Sora” este o capodoperă modernă a genului thriller. În nicio carte de până acum nu m-am simțit așa de prins în acțiune. În carte nu se urmărește să se dea cititorului o lecție de viață, nici să îl facă să plângă. Cartea este făcută pentru singurul scop de a frapa.

Pentru început, o să fiu foarte sincer. Cartea debuteaza slab, timid, aproape implorând să fie citită. Pe prima pagina găsești un discurs pe cât de previzibil, pe atât de patetic, genul de lucruri pe care Hollywood le urmărește în filmele pe care le face – dar dacă nu lași asta să te sperie (și nu ar trebui), o să ajungi să iubești cartea.

Beatrice Hemming, personajul principal, este misterioasă până la sfârșit. Cartea este scrisă sub forma unei scrisori din partea acesteia pentru sora ei, Tess, despre care se crede că s-a sinucis în urma unei depresii. Mai tarziu, Bee, care nu voia cu niciun chip să creadă scenariul poliției, află că Tess avea un copil cu profesorul ei de la facultate, iar de aici lucrurile se complică.

“Sora” este scris într-un ritm atât de alert încât cititorul nu poate înțelege implicațiile a ceea ce a citit decât câteva pagini mai târziu, ceva ce nu am mai întâlnit nici în cărțile lui Dan Brown, considerat cel mai popular scriitor de thrillere. Cartea îți dă acel sentiment de neliniște că ți s-ar putea întâmpla și ție, are ceva de nedescris. E ca și cum cartea s-ar scrie in timp ce o citești, ca și cum e povestea ta. Fiecare pagină te invită s-o citești și pe următoarea, și așa mai departe până te trezești că ai dat de copertă și ai un gust amar, simți că îți lipsește ceva.

Mai mult, cartea are acele elemente de viață cotidiană pe care nu le aștepți într-o carte thriller. Îți oferă, în timp ce citești, un moment de pauză, de claritate, în care să înțelegi cu adevărat ce tocmai s-a întâmplat, moment de care ai nevoie cu desăvărșire. Aceste elemente sunt legate în mod genial de acțiunea propriu-zisă – găsirea unor tablouri duce, în final, la găsirea vinovatului.

Romanul urmărește în detaliu încercările disperate de a se face dreptate. Pe Bee nu o crede nimeni. Povestea se complica; apar mai multe întrebări decât răspunsuri. “Sora” dă împătimiților de thrillere exact ce își doresc dintotdeauna: claritate, consecvență, acțiune din plin, și o mică dramă care te pune pe gânduri. Recomand tuturor celor care vor să trăiască din plin o carte.